Marinaru

'Japonezu' e ultima mea macheta terminata...am inceput avionul cu proiectarea structurii interioare a acestuia, initial avand o schita sumara a avionului. Deci pentru cei care mi-au cerut planul....chiar nu il am. Este mai complex decat celelalte doua. In afara de motor si de roti, piesele sunt toate facute, inclusiv comenzi (spite de bicicleta), balamale de profundor (textolit), geamuri (peturi). Avionul e bombardier in picaj si da..arunca bombe. Pozele sunt de la Pucioasa; din pacate nu am facut poze cu scheletul acestuia.

Pentru cine vrea sa il vada zburand in concursul national de la Pucioasa-2008 (de sesizat papucii Dolce&Gabana fara de care Fane nu face doi bani!!)
[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=MEJ8vly6LX8[/youtube]

În 7 decembrie 1941 Marina Imperiala Japoneza a lansat 353 aparate de pe 6 portavioane într-un atac surpriza asupra armatei si marinei SUA aflate pe insula Oahu, arhipelagul Hawaii. Aparatele au fost în principal: Mitsubishi A6M2(Zero), Nakajima B5N (Kate) si Aichi D3A(Val).

Aichi D3A a condus primul val de atacuri si a fost primul avion japonez care a bombardat o tinta americana. 129 de aparate Aichi D3A au facut parte din forta de atac ce a fost implicata în bombardarea bazei Pearl Harbour.

D3A a luat parte la toate atacurile majore cu baza de pe portavion, în primele 10 luni ale razboiului dupa atacul de la Pearl Harbour. Înainte de atac a avut folosire limitata în câteva atacuri pornite de pe uscat în China si Indochina. În timpul campaniei din Oceanul Indian, Val a lansat cu un procentaj de reusita de 82%, bombe asupra crucisatoarelor, HMS Cornwall, HMS Dorsetshire si asupra portavionului HMS Hermes în Aprilie 1942.

D3A a fost proiectat sa înlocuiasca D1A2, Type 96. Marina a cerut 2 prototipuri, primul fiind livrat în decembrie. Acesta a fost Nakajima D3N1, motorizat cu un motor de 730-CP Nakajima Hakari 1, în stea, dar a aratat multe defecte în zborurile test initiale. Era insuficient motorizat, frânele de picaj erau ineficiente si avea tendinta sa vibreze puternic când efectua un picaj la 90 de grade. Totusi aparatul promitea, deoarece avea structura solida si manevrabilitate, în general, buna,.

Al doilea prototip a fost Aichi D3A1, prevazut cu un tren de aterizare fix pentru a elimina greutatea suplimentara si problemele de mentenanta ale sistemului retractabil. Prototipul a fost serios modificat pentru a contracara neajunsurile designului Nakajima. Puterea motorului a fost crescuta la 840 CP prin dotarea cu un motor Mitsubishi Kinsei 3 , în stea cu 14 cilindri si a fost redesenata capota motorului. Anvergura a fost crescuta, stabilizatorul vertical a fost marit si au fost instalate frâne de picaj mult îmbunatatite. Noul Aichi D3A1 a primit acordul sa intre în productie sub denumirea Navy Type 99 Carrier Bomber Model 11. Val-ul de productie de serie a primit motoare si mai puternice 1,000 CP Mitsubishi Kinsei 43 sau 1,070 CP Kinsei 44. Suprafata planelor a fost scazuta putin si a fost instalata o deriva marita pentru a corecta problemele de stabilitate.

În iunie 1942 a fost introdus D3A2 motorizat cu un motor de 1,300 CP Kinsei 54. Versiunea de productie a lui D3A2 avea autonomia mai mare de 1.472 km cu un rezervor de capacitate de 1,079 l. În exterior avionul era asemanator cu D3A1 cu exceptia coafei elicei, a ultimei sectiuni a canopiei care era mai lunga si mai ascutita si a unor diferente la flapsuri. A fost denumit Navy Type 99 Carrier Bomber Model 22 si a înlocuit Modelul 11, în unitatile avansate de front, în toamna lui 1942.

Când, mult mai rapidul Yokosuka Suisei a devenit bun de lupta, D3A2 a fost retrogradat la baze de uscat si la portavioane mici de escorta care aveau puntea neadecvata pentru Suisei. În 1944 când fortele americane s-au reîntors în Filipine au participat activ la lupte, însa au fost surclasate de vânatoarele americane, suferind pierderi masive. De atunci multe D3A1 si D3A2 au ajuns la unitati de scoala în Japonia. Câteva au fost modificate în Navy Type 99 Bomber Trainer Model 12s (D3A2-K). În ultimul an de razboi D3A2 au fost folosite doar în misiuni de mica importanta în spatele frontului. Au participat si la atacuri kamikaze, însa cu o rata de pierderi enorma si cu rezultate nesemnificative.

Specificatii tehnice
Anvergura: 14.38 m
Lungime:. 10.2 m
ÃŽnaltime: 3.85 m
Suprafata planelor: 34.9 m²
Greutate: gol:
D3A1: 2408 kg
D3A2: 2570 kg
la decolare:
D3A1: 3650 kg
D3A2: 3800 kg
Performance:
Viteza maxima:
D3A1: 385 km/h at 3.000 m.
D3A2: 430 km/h at 6.200 m.
Plafon maxim de zbor:
D3A1: 9.300 m
D3A2: 10.500 m
Timp de urcare pâna la 3.000 m.: 6 Minute 25 Secunde
Autonomie de zbor:
D3A1: 1470 km
D3A2: 1352 km
Armament:
Doua mitraliere 7,7-mm Type 97 pe capota motorului.
O mitraliera de 7,7-mm Type 92 în spatele cocpitului
Payload:
O bomba de 250 kg dispusa în dispozitiv de lansare pe partea ventrala a fuselajului si 2 bombe de 60 kg în console pe intradosul planelor.
Echipaj: 2, pilot si bombardier-mitralior

Calitati:
* Manevrabilitate buna
* Stabilitate buna si manevrare usoara în timpul picajului
* Soliditate structurala excelenta, fiind un bun încasator
Defecte:
* Viteza insuficienta
* Armament fix incapabil sa riposteze eficient la atacul vânatorilor inamici.
(sursele informatiilor sunt cartile Aichi D3A Val, Maru mechanic, Aichi D3A Val, FAOW No.33, Aichi D3A Val & Nakajima B5N Kate, Militaria 145 si diverse surse de pe Internet)

Bibliografie: https://www.cartula.ro

printre toate pozele de la concursul national F4B de la Pucioasa din 2008, am gasit aceasta poza.....cea mai frumoasa facuta aichi-ului>:), din fericire modelu' nu a patit mare lucru dupa ce a capotat

Probabil era repetitia manevrei preferate a japonezului... Dar cum a spus Marinaru',
Trebuie sa recunoastem ca Fane mai are de lucru, macheta trebuie sa faca la fel cu cel 1:1, toate manevrele...
Bafta! Ce ma enervati, in 2008 am fost plecat...
Costel